Mereu să aveţi în vedere că ştiţi prea puţin. Înainte de a lua piatra şi a o arunca în ceilalţi aduceţi-vă aminte de asta.
A şti însă nu înseamnă a îngrămădi informaţii de-a valma în minte, ci mai degrabă înseamnă a şti cum să treci din grosier în subtil, cum să nu te laşi transformat în multe elemente pentru a fi doar unul, esenţial.
A şti înseamnă a şti cum să uiţi totul – actualele condiţionări temporare pentru a fi numai viaţa, impecabilă, dumnezeiască, aşa cum a pornit la drum.
A şti mai înseamnă a putea privi pe oricine în ochi şi în faţă, cu desăvârşire convins că nu va mai trebui să-ţi pleci privirea în pământ din cauza judecăţii şi a criticii care se naşte din minte.
Pentru că atunci vei şti că tu eşti viaţa, unică şi indivizibilă, iar cel din faţa ta eşti tot tu, numai că într-o altă secvenţă temporală şi, aşa cum nu eşti ruşinat când eşti singur în intimitatea ta, aşa vei fi mereu, ori şi cu cine te-ai întâlni şi oriunde te-ai duce.