Şi clipa şi-a dezvăluit din nou comorile. În ea, nefiind repetiţie şi plictiseală, am resimţit-o splendidă şi cutremurătoare, starea când realmente materia mea fizică a devenit inexistentă.
Am simţit clar, într-o clipă, doar pentru o clipă, că materialitatea este o plăsmuire a minţii, o creaţie a unui program jucându-se cu şirul posibilităţilor.
Dar cel mai straniu a fost că am simţit că programul acesta, care constrânge toate fiinţele la anumite coordonate şi dimensiuni, adesea abominabile, nu vine din afară, ci este făcut de însăşi fiinţele vii, fiecare în dimensiunea sa.
Şi am spus: dacă nu pot să zbor, este deoarece cred în proprietăţile materiei ce acum mă compune, într-un segment de dreaptă ce se sprijină pe un anumit timp şi pe un anumit spaţiu. Dacă nu sunt liber şi nu mă simt pe mine însumi aşa cum sunt, nelimitat și plin de beatitudine, este pentru că mintea condiționată a acestei lumi m-a înrobit şi am fost educat să mă mulţumesc cu firmiturile ei...
