Practic am ajuns să nu mai urăsc nimic...

Practic am ajuns să nu mai urăsc nimic. Orice mi-ar veni din afară sau din interior privesc cu îngăduinţă şi atenţie. Am ajuns să nu mai urăsc nici măcar slăbiciunea, acea slăbiciune care de multe ori în trecut îmi paraliza toţi muşchii şi mă lăsa fără glas. Şi cu cât voiam mai mult să nu mi se întâmple, mi se întâmpla mai des, astfel încât ajunsesem să mă urăsc cu desăvârşire. Dar viaţa mi-a oferit şansa să pot fi atent şi la un moment dat totul s-a transformat în iubire. Momentele de slăbiciune care decurg din influenţele astrale, din aluatul personalităţii sau din alte substanţe care fuzionează cu mine eu acum le pot transforma în clipe plăcute şi în motiv de iubire. Sunt momente foarte bune pentru introspecţie, sunt momente splendide de amuzament. Tocmai de aceea ele acum nu mai sunt atât de acide sau răutăcioase, sunt asemeni încercărilor unui copil de a-l păcăli pe altul, iar atunci când este descoperit recunoaşte că a vrut doar să se joace, neînţelegând de ce te-ai supărat. Mă bucur şi de slăbiciune, mă bucur şi de urât, mă bucur şi de plictiseală, supărarea nu ţine decât o fracţiune de secundă – totul se transformă în bucurie. E aşa de frumoasă viaţa în aceste condiţii, e aşa de frumoasă…